Cum am văzut incă de la prima ploaie după asfaltarea Străzii Independenței, zona e foarte ușor de inundat, având câteva porțiuni mai joase. Zăpada care a inceput să se topească masiv va da cu certitudine mari bătăi de cap locuitorilor din această zonă.
Abia a inceput topirea și deja unele porțiuni sunt inundate, fiind imposibil de treversat la pas, mai ales că majoritatea locuitorilor nu s-au deranjat să-și deszăpezească trotuarul din fața curților. Evident, nici parcări nu sunt, mulți lăsându-și nepăsători turismele pe stradă.
E doar inceputul, mai e destulă zăpadă de topit, astfel că in câteva zile, zona s-ar putea să fie o intreagă mlaștină. Cum ar fi fost dacă exista canalizare? Răspunsul va trebui să-l dea primarul in fața miilor de locuitori nemulțumiți ai Flămânzeniului, care nu au primit aproape nimic in acest mandat. Mai sunt doar 3 luni până la alegeri, iar canalizarea nu va veni, indiferent de promisiuni. La fel și in Atârnați. Asta va cântări mult la alegeri. De apa scapă cine poate !

















